Mai intreaba-ma o data.

A trecut, s-a dus, nu va mai fi, nu se va mai intoarce. Dar va fi altceva, un nou inceput? Poate ca da, poate ca nu, o noua raceala, o noua acoperire de inimi, o noua atingere si un nou suspans, o noua curiozitate si in final, o noua neicredere. Vad sentimente cu ajutorul cuvintelor si simt atingerile cu ajutorul firului gandirii.. dar parca ceva nu e in regula? Unde este siguranta absoluta pe care ma bazam cand inca picioarele nu-mi aluncau pe gheata morbida? S-au schimbat multe in mine, iar gandirea mea pare sa fie singura care-mi mai este alaturi si care-mi spune ce sa fac pe caile ei prodigioase sau chiar fulminante.
In orice caz, iata-ma, prieteni, am revenit. Probabil unora va pasa, iar majoritatea nu ar arunca nici macar un banut pt cuvintele cuiva straniu, inoportun. Mi-am finalizat trairile emotionale, le-am lasat in trecut, a venit timpul sa-mi gasesc o noua cale de mijloc, o noua oportunitate de a reincerca sa ma cunosc pe sine, sa-mi aflu propriile ganduri.
Ana. Ce nume simplu, nu? Un nume banal prin natura firii. Incerc oare sa-mi depasesc conditia? Poate ca mi-am depasit-o, poate ca sunt mult sub limita constiintei mele. Nu voi sti niciodata pana nu voi cunoaste o ana exact ca mine sa-mi dau seama cum sunt de fapt. Nu voi sti niciodata cum sunt privita din exterior, asadar, nu exista 2 persoane la fel Ce viata frumoasa era aceea cand nu eram stapanita decat de propriile-mi cuvinte. Cuvinte, care prin ratiune si perceptii sunt moarte. Da, cuvintele sunt moarte. Atunci cand ies la iveala nu sunt decat reproduceri ale imaginatiei noastre, adevaratul lucru viu. In momentul in care gandul iese sub forma unui cuvant si cade pe randuri de scris, moare.. Reinvie abia atunci cand se regaseste in gandirea altei persoane, abia atunci cand stii ca cineva te asculta, atunci cand stii ca nu esti singur. Un blog pricajit nu-mi ofera satisfactia aceasta, setea de cunoastere. Sunt ipocrita, un ipochimen prozelit cultelor rationale ale celor ce-si ascund gandirea. De ce mi-e frica sa ma exteriorizez in fata persoanelor? Nu am nicio reactie la reactiile acestora, ma lasa toti rece, poate de aceea. Nu cer o gandire de geniu care sa ma asculte, de fapt, nu cer pe nimeni, cer doar intelegere si lipsa repulsului de a spune "poftim?". Da, serios, mai intreaba-ma o data, s-ar putea sa-ti raspund la fel,but in my mind I've killed you three times already for barely trying to reach who I am NOT.
Mi-e dor de timpurile in care mergeam pe coaste si simteam vantul mangaindu-mi obrazul crapat de soare, atunci cand eram cu oamenii care imi stiau cu adevarat gandirea. Vorbind aseara cu unul din ei mi-am dat seama ca gandirea nu tine de timp, tine de modul in care petreci timpul, modul in care evoluezi. Vorbind cu aceasta persoana mi-am dat seama.. ei bine.. mi-am dat seama ca mi-e dor de multe lucruri. Mai intreaba-ma o data si iti voi raspunde.. dar iti voi raspunde asa cum trebuie doar daca vrei sa ma cunosti..

Am revenit prieteni, urmatoarea postare va avea legatura cu chipurile angelice regasite in oamenii de zi cu zi, oamenii aceia care-ti dau speranta, legat de ce mi-a zis unul din prietenii mei de demult. Voi reveni curand cu inima calda (sau rece, depinde cum ma stiti, I mean I'm the cold hearted bitch) pentru a va incalzi/raci la randul meu inimile voastre lovite in plin de senectute. Invatati sa zambiti, poate iesiti din genune prin puterea unui fapt vesperal.
Ne mai auzim. Sper.
Din nou.
Si inca o data.