Nu, nu glossa pe care o stie toata lumea, Glossa lui Eminescu.
NU! nu acea glossa. Ci.. glossa mea. Atat am de spus. Mersi.
Ana Diaconu - Glossa.
Timpul vine si ramane,
Anii trec dar nu mai vin,
Dar eu tuturor le-as spune
Ca se-asteapta un declin.
Toata lumea astazi crede,
C-am ramas doar noi stapani,
Nu se simte nu se vede,
Chiar de stim ca sunt minciuni.
Si-am ramas doar noi pe strada,
Tremurand in stropii reci,
Sperand sa nu ne mai vada
Nici macar copacii seci.
Si-am ramas in toiul noptii
Frematand sa ne adune
Peste ceasurile noptii
Timpul vine si ramane.
Si visez cu disperare
La momentul vesperal,
Un moment de buna stare,
Cand nu vei mai fi teatral.
Mi-as dori sa-mi spui pe nume,
Sa ma stingi, sa ma alini,
Caci prin vechile volume
Anii trec dar nu mai vin.
Dar ne-am decrepit cu timpul,
Senectutea ne-a lovit.
Ne-am schimbat prolific chipul,
Ramoliti fiind, ne-am ivit.
Dar esti plin de lacomie,
Nu lasi lumea sa se-adune.
Tu mi-ai spune numai mie,
Dar eu tuturor le-as spune.
Pastulanta ne e soarta,
Alescons ne este darul.
Neinteleasa e arta,
Dar ratificat amarul.
Asadar e greu a spune..
Nu se stie pe deplin.
Dar o stie multa lume
Ca s-asteapta un declin.
Si-a venit timpul sa cerem
O viata fara truism,
Unde fapte efemere
Dau dovada d-eroism.
Dar noi am trecut prin viata,
Iar durerea nu se vede.
Daca-am spune ca ne-agata,
Toata lumea astazi crede.
Iar eu te-am iubit prea mult,
Tu mi-ai fost abominabil,
Insa timpul a trecut,
Iar tu m-ai uitat, probabil.
Ceasurile au apus
Si noi am ramas romani.
Oamenii au spus ce-au spus,
C-am ramas doar noi stapani.
Toate-s noi si vechi sunt toate.
Am pierdut ceva din mine..
Sentimente-abandonate,
Lacrimi multe si suspine.
M-am ascuns de lumea vie,
Unde bucuria sede,
Iar starea-mi de marsavie,
Nu se simte, nu se vede.
Si-am ramas doar eu la fel,
Tu nu mai esti langa bine.
N-am rabdarea de otel
Ca sa pot trece cu bine.
Asadar, voi afirma
Ca peste cateva luni
Va veni si vremea mea,
Chiar de stim ca sunt minciuni.
Chiar de stim ca sunt minciuni,
Nu se simte, nu se vede.
C-am ramas doar noi stapani,
Toata lumea astazi crede
Ca se-asteapta un declin,
Dar eu tuturor le-as spune:
Anii trec dar nu mai vin,
Timpul vine si ramane.
marți, 30 noiembrie 2010
sâmbătă, 20 noiembrie 2010
Visurile raman vise. Si devin obsesii.
Da.
Vis - ce ar putea fi mai frumos ca visul perfect? Atotputernic? Inavuabil, lipsit de defecte? O incarnare a dorintelor ce se imbina cu focul obsesiilor noastre si nu dureaza, in mintea noastra, mai mult de 5 minute. Da. Doar 5 minute. Ati observat cum visam, si apoi ne trezim brusc. E dimineata. Soarele ne strapunge ochii cu razele lui provocand dureri in adancul mintii noastre, noi incercand sa ne aducem aminte ce-am visat, constientizand ca a trecut noaptea si pe durata acesteia mintea noastra nu a proiectat absolut nimic pe gene?
Vis = înlănțuire de imagini, de fenomene psihice și de idei care apar în conștiința omului în timpul somnului.
Dar da. Acest substantiv "Vis" are 2 intelesuri cand e pus la plural.
Vis = subsantivizarea verbului "a visa."
Visuri = aspiratii.
Nu exista om care sa nu aiba vise si aspiratii. Iar obsesia realizarii visurilor devine un vis, devine un truism, o banala obsesie deja iritanta, anodina, precara.
De ce de fiecare data oamenii isi gasesc un hobby de care se ataseaza din ce in ce mai mult. Nu-l mai pot schimba, parca li se imprima pe praful din craniul lor. Un praf combinat cu ganduri poate prea putin genuine (si nu copiate), ganduri fara pic de creativitate, ganduri incapabile de a cauta o salvare, un mod de a petrece altfel timpul, inafara celui de a se produce.. "rutina" unei rutini, iubirea aceluiasi lucru, iubirea proprii obsesii, devenind imunda, deja.
Visurile raman vise. Si devin obsesii.
De ce am ales acest subiect?
Nu stiu. Sunt apostata si prozelita unui cult a spontanietatii.
Am fost inspirata de un prieten, un amic. L-am rugat sa-mi spuna 2 cuvinte. Am primit "Vis si obsesie."
Iar aceste 2, combinate, creeaza placerea unei scrieri anodine, cu o legatura strict puternica, legatura dintre ridicol si sublim.
De la sublim la ridicol.. este un pas infim.
Sa ne gandim. Un ipochimen prezinta idei ce apar in constiinta sa in timpul somnului, cum spune definitia. Dar un altul, pe acelasi subiect, isi tulbura propria vointa cu idei fixe, prestabilite, o imixtiune de ganduri apartinand unui truism, ganduri bazandu-se pe aceleasi idei, pe aceeasi rutina.
Persoanele combina drama cu obsesia.
Si astfel se obtine obsesia de a dramatiza, de a vrea atentie obtinuta abominabil prin iritarea persoanelor, care, cand vad persoana intr-o stare jalnica si presarata cu suferinta pe gene-i, nu-i vor spune sa "se care".
Toti vrem atentie. Dar de ce nu o putem obtine in mod radiant? Fulminant? De ce nu?
Pt ca astia suntem, nu ne putem dovedi noua cine suntem si ce vrem. Nu. Nu ne-am nascut sa fim cine vrem, ci sa fim cine trebuie. Iar daca nu ar trebui sa fim cine trebuie, am fi cine vor altii. Pt ca la asta se rezuma societatea noastra. La stoparea visurilor si implinirea obsesiilor. La imprejmuirea gandurilor semnificative si elaborarea de noi indoctrinari, predispuse la anacronism, la erori, la nesatisfaceri. Si visam.
Iar visatul e tot ce ne ramane de facut. In subsidiar, nu putem arata lumii ce vrem doar prin niste visuri si niste dovezi decrepite. Ne trebuie ganduri sustinute de argumente puternice. Dar gandurile noastre sunt de ceva vreme indoctrinate sa gandim in favoarea "LOR", sa nu ne putem da seama care-i diferenta dintre vise si visuri. Iar mai apoi obsesii.
"Visurile de a demonstra ca obsesiile pot fi doar niste vise."
Ce pacat ca nimeni nu ne-asculta. De ce mi-am dat eu seama de diferenta? Pt ca m-am saturat de ganduri pastulante in mod inoportun si cuvinte aruncate aiurea, oameni fara pic de sens si fapte fara pic de judecata.
Vreau sa visez ca exista si visuri..
Ne mai auzim. Sper.
Din nou.
Si inca o data.
Vis - ce ar putea fi mai frumos ca visul perfect? Atotputernic? Inavuabil, lipsit de defecte? O incarnare a dorintelor ce se imbina cu focul obsesiilor noastre si nu dureaza, in mintea noastra, mai mult de 5 minute. Da. Doar 5 minute. Ati observat cum visam, si apoi ne trezim brusc. E dimineata. Soarele ne strapunge ochii cu razele lui provocand dureri in adancul mintii noastre, noi incercand sa ne aducem aminte ce-am visat, constientizand ca a trecut noaptea si pe durata acesteia mintea noastra nu a proiectat absolut nimic pe gene?
Vis = înlănțuire de imagini, de fenomene psihice și de idei care apar în conștiința omului în timpul somnului.
Dar da. Acest substantiv "Vis" are 2 intelesuri cand e pus la plural.
Vis = subsantivizarea verbului "a visa."
Visuri = aspiratii.
Nu exista om care sa nu aiba vise si aspiratii. Iar obsesia realizarii visurilor devine un vis, devine un truism, o banala obsesie deja iritanta, anodina, precara.
De ce de fiecare data oamenii isi gasesc un hobby de care se ataseaza din ce in ce mai mult. Nu-l mai pot schimba, parca li se imprima pe praful din craniul lor. Un praf combinat cu ganduri poate prea putin genuine (si nu copiate), ganduri fara pic de creativitate, ganduri incapabile de a cauta o salvare, un mod de a petrece altfel timpul, inafara celui de a se produce.. "rutina" unei rutini, iubirea aceluiasi lucru, iubirea proprii obsesii, devenind imunda, deja.
Visurile raman vise. Si devin obsesii.
De ce am ales acest subiect?
Nu stiu. Sunt apostata si prozelita unui cult a spontanietatii.
Am fost inspirata de un prieten, un amic. L-am rugat sa-mi spuna 2 cuvinte. Am primit "Vis si obsesie."
Iar aceste 2, combinate, creeaza placerea unei scrieri anodine, cu o legatura strict puternica, legatura dintre ridicol si sublim.
De la sublim la ridicol.. este un pas infim.
Sa ne gandim. Un ipochimen prezinta idei ce apar in constiinta sa in timpul somnului, cum spune definitia. Dar un altul, pe acelasi subiect, isi tulbura propria vointa cu idei fixe, prestabilite, o imixtiune de ganduri apartinand unui truism, ganduri bazandu-se pe aceleasi idei, pe aceeasi rutina.
Persoanele combina drama cu obsesia.
Si astfel se obtine obsesia de a dramatiza, de a vrea atentie obtinuta abominabil prin iritarea persoanelor, care, cand vad persoana intr-o stare jalnica si presarata cu suferinta pe gene-i, nu-i vor spune sa "se care".
Toti vrem atentie. Dar de ce nu o putem obtine in mod radiant? Fulminant? De ce nu?
Pt ca astia suntem, nu ne putem dovedi noua cine suntem si ce vrem. Nu. Nu ne-am nascut sa fim cine vrem, ci sa fim cine trebuie. Iar daca nu ar trebui sa fim cine trebuie, am fi cine vor altii. Pt ca la asta se rezuma societatea noastra. La stoparea visurilor si implinirea obsesiilor. La imprejmuirea gandurilor semnificative si elaborarea de noi indoctrinari, predispuse la anacronism, la erori, la nesatisfaceri. Si visam.
Iar visatul e tot ce ne ramane de facut. In subsidiar, nu putem arata lumii ce vrem doar prin niste visuri si niste dovezi decrepite. Ne trebuie ganduri sustinute de argumente puternice. Dar gandurile noastre sunt de ceva vreme indoctrinate sa gandim in favoarea "LOR", sa nu ne putem da seama care-i diferenta dintre vise si visuri. Iar mai apoi obsesii.
"Visurile de a demonstra ca obsesiile pot fi doar niste vise."
Ce pacat ca nimeni nu ne-asculta. De ce mi-am dat eu seama de diferenta? Pt ca m-am saturat de ganduri pastulante in mod inoportun si cuvinte aruncate aiurea, oameni fara pic de sens si fapte fara pic de judecata.
Vreau sa visez ca exista si visuri..
Ne mai auzim. Sper.
Din nou.
Si inca o data.
luni, 15 noiembrie 2010
A venit Iarna.. Acopera-mi inima cu uitare.
That's what they all say, he said.
But I swear to myself I'm the only one who told you that..
Si, iata-ma inca o data in anotimpul asta atat de inoportun. Il simt ca pe o emulatie intre propriile-mi sentimente cu el insusi. Ma simt prozelita unui cult de falsificatori de sentimente, asadar, sunt vindicativa, dar nu din rautate. Vreau sa ma elberez de ghearele ce ma tin prinsa intr-o genune ezotera si nu ma lasa sa tip, sa urlu, sa las durerea sa iasa din mine, sa iasa din mine provocandu-mi alta durere ca apoi sa iasa si aceasta!
Da, ma doare, ma doare din ce in ce mai tare cand stau si ma gandesc ce truism trece prin gandurile mele.. Sunt versatila si nu stiu ce vreau..
Sau stiu ce vreau? Cu siguranta stiu ce vreau.. Dar daca ce vreau este imposibil de obtinut? Dar de ce este imposibil de obtinut? Poate pentru ca nu stiu ce vreau? Sau poate pt ca.. sunt prea trista pentru a ma mai gandi la consecinte? Traiesc cu gratitudine fata de persoanele care-mi sunt aproape, traiesc cu mine, traiesc pt mine..
Am avut de curand la scoala o tema "Cine sunt eu?" (Cu alta ocazie, probabil, o voi posta.) si chiar am reusit sa imi pun, in sfarsit, aceasta intrebare, gandindu-ma mai mult sau mai putin la.. tine?
Da.. Cine sunt eu? Eu.. eu sunt eu. Intrebarea mai importanta este "cine esti tu?" sau .. mai bine zis. (nu, nu mai bine, dar mai neconfuz.) Cine sunteti voi?
Voi.. voi sunteti cei (inclusiv tu..) fara de care eu nu as fi eu. Si acum stiu ca v-am aburit de tot.
M-am gasit in pozitii anodine in aceasta perioada, cu toate acestea, m-am simtit si o persoana fara de care tu(voi) nu ati fi schitat un zambet prodigios. Macar atat, nu? Mi s-a zis ca sunt o persoana suficient de amuzanta incat sa nu primesc o tigaie in cap la glume proaste. Si mi-am dat seama ca sunt amuzanta uneori prin glume genuine, alteori prin lucruri legate de starile mele, momente in care eu ma simt alienata de lume, iar altora li se pare amuzant. Dar nu, nu ma supara. Habar NU aveti cat ma bucura ca desi eu sunt suparata, lumea nu sta dupa mine sa ma intrebe ce am, si-i pot face sa zambeasca, sa rada, sa ma ia in brate pt ca le fac ziua mai buna. Este.. cel mai frumos dar. Este.. tot ce un om searbad, anost ca mine isi poate dori. :)
Mi-e dor .. nu stiu de ce mi-e dor. Dar stiu ca imi este. Probabil ca imi este dor de momentele in care stiam cu siguranta de ce imi era dor. Cu toate astea, de e am ajuns aici? De ce am ajuns sa-mi exprim sentimentele pe o pagina de jurnal virtual, cand eu.. nici macar nu sunt in stare sa tin un jurnal? Nu am fost in stare niciodata. De ce? Sunt o persoana mult prea spontana (cel putin asa credeam ca sunt) ca sa-mi pot tine ideile pe o pagina simpla, recitindu-le mereu in acelasi fel, fiecare cuvant fiind mereu scris pe aceeasi pagina, in acelasi loc. Nu, nu ma caracterizeaza.
Dar.. scriind.. imi dau seama ca incep sa ma descarc. :) Ce bine ca probabil nu citeste nimeni.
Da, incep sa ma descarc.. V-am aratat, asadar, si latura mea "artistica" de scriere, nu numai cea simpatica, amuzanta, precum volumele specii de oameni. Mi-au zis diferite persoane ca le trebuie un dictionar ca sa-mi inteleaga arta. Dar ma pot ruga si le pot traduce chiar eu.
Hah, iar am devenit egoista, am divortat de legatura mea profunda cu neologismele in aceasta scriere, deja, se pare.
M-am gasit deseori in diferite posturi penibile.
Sau nu neaparat posturi.. situatii. Sau? Situatii din care nu vroiam sa mai plec... dar plecam fie ca vroiam, fie ca nu.
(Fac o paranteza, asadar, paranteza :
valentin oprea: sa iei in considerare chestia asta
valentin oprea: nu prea e ok sa incepi cu ,,salut dobitocilor"
Lintu™.: Meh.. )
valentin oprea: m-am prins ca e asa la....'shto dar..unii prosti
valentin oprea: poate nu se prind
Lintu™.: E la 'shto grav. )
Chiar ii multumesc acestui ipochimen ca-mi da sfaturi si se implica in latura mea profesionala (not) de a scrie pe o pagina. >:D< Hug, omule. :))
Reveniiiiiiind.
Cine nu s-a gasit vreodata visand, si avand cel mai frumos vis?
CINE?!
Nimeni.
Si sa ne fi dorit sa visam panaaaa dimineata?
Si mai mult? Si mai mult? Si tot mai mult? Sa nu iesim din lumea aceasta. O lume a viselor in care noi insine sa putem visa.
Ca apoi sa ne trezim brusc la apelul unei persoane "scoala, ba, putoare."
Dupa o serie de injuraturi, ne cufundam la loc in perna, si ne gandim ce visam. Ne aducem aminte. Injuram si mai tare.. si ne trezim tristi, melancolici, inavuabili..
Sau situatii in care esti dispus sa minti pentru siguranta prietenilor tai fata de parintii acestora.. cand stii ca ei sunt in mare pericol? Ce rost are daca el/ea vor sa se ascunda de parinti?
Ai face orice ca sa-i fie bine, nu-i asa? Dar le-ai spune parintilor daca el te-a rugat din toti "muschii" lui sa nu?
Meh, asa ma gandeam si eu. Greu, isn't it?
Sau situatii in care iti vine sa-ti pocnesti colegul de banca pt ca l-ai ajutat la ceva teste, si ce s-a intamplat? El s-a ales cu o nota incredibila, iar tu ai dat inca o data colaps in ordinea gandurilor tale, dovedindu-ti ca esti un dobitoc indobitocit de infect in mod indobitocibil.. luand o nota de toata rusinea..
Momentan, sunt cam in pana de timp si idei. Probabil ca voi continua aceasta.. prima postare din anul scolar, dar nu acum.
Va multumesc tuturor.
Si ne mai auzim. Sper.
Din nou.
Si inca o data.
But I swear to myself I'm the only one who told you that..
Si, iata-ma inca o data in anotimpul asta atat de inoportun. Il simt ca pe o emulatie intre propriile-mi sentimente cu el insusi. Ma simt prozelita unui cult de falsificatori de sentimente, asadar, sunt vindicativa, dar nu din rautate. Vreau sa ma elberez de ghearele ce ma tin prinsa intr-o genune ezotera si nu ma lasa sa tip, sa urlu, sa las durerea sa iasa din mine, sa iasa din mine provocandu-mi alta durere ca apoi sa iasa si aceasta!
Da, ma doare, ma doare din ce in ce mai tare cand stau si ma gandesc ce truism trece prin gandurile mele.. Sunt versatila si nu stiu ce vreau..
Sau stiu ce vreau? Cu siguranta stiu ce vreau.. Dar daca ce vreau este imposibil de obtinut? Dar de ce este imposibil de obtinut? Poate pentru ca nu stiu ce vreau? Sau poate pt ca.. sunt prea trista pentru a ma mai gandi la consecinte? Traiesc cu gratitudine fata de persoanele care-mi sunt aproape, traiesc cu mine, traiesc pt mine..
Am avut de curand la scoala o tema "Cine sunt eu?" (Cu alta ocazie, probabil, o voi posta.) si chiar am reusit sa imi pun, in sfarsit, aceasta intrebare, gandindu-ma mai mult sau mai putin la.. tine?
Da.. Cine sunt eu? Eu.. eu sunt eu. Intrebarea mai importanta este "cine esti tu?" sau .. mai bine zis. (nu, nu mai bine, dar mai neconfuz.) Cine sunteti voi?
Voi.. voi sunteti cei (inclusiv tu..) fara de care eu nu as fi eu. Si acum stiu ca v-am aburit de tot.
M-am gasit in pozitii anodine in aceasta perioada, cu toate acestea, m-am simtit si o persoana fara de care tu(voi) nu ati fi schitat un zambet prodigios. Macar atat, nu? Mi s-a zis ca sunt o persoana suficient de amuzanta incat sa nu primesc o tigaie in cap la glume proaste. Si mi-am dat seama ca sunt amuzanta uneori prin glume genuine, alteori prin lucruri legate de starile mele, momente in care eu ma simt alienata de lume, iar altora li se pare amuzant. Dar nu, nu ma supara. Habar NU aveti cat ma bucura ca desi eu sunt suparata, lumea nu sta dupa mine sa ma intrebe ce am, si-i pot face sa zambeasca, sa rada, sa ma ia in brate pt ca le fac ziua mai buna. Este.. cel mai frumos dar. Este.. tot ce un om searbad, anost ca mine isi poate dori. :)
Mi-e dor .. nu stiu de ce mi-e dor. Dar stiu ca imi este. Probabil ca imi este dor de momentele in care stiam cu siguranta de ce imi era dor. Cu toate astea, de e am ajuns aici? De ce am ajuns sa-mi exprim sentimentele pe o pagina de jurnal virtual, cand eu.. nici macar nu sunt in stare sa tin un jurnal? Nu am fost in stare niciodata. De ce? Sunt o persoana mult prea spontana (cel putin asa credeam ca sunt) ca sa-mi pot tine ideile pe o pagina simpla, recitindu-le mereu in acelasi fel, fiecare cuvant fiind mereu scris pe aceeasi pagina, in acelasi loc. Nu, nu ma caracterizeaza.
Dar.. scriind.. imi dau seama ca incep sa ma descarc. :) Ce bine ca probabil nu citeste nimeni.
Da, incep sa ma descarc.. V-am aratat, asadar, si latura mea "artistica" de scriere, nu numai cea simpatica, amuzanta, precum volumele specii de oameni. Mi-au zis diferite persoane ca le trebuie un dictionar ca sa-mi inteleaga arta. Dar ma pot ruga si le pot traduce chiar eu.
Hah, iar am devenit egoista, am divortat de legatura mea profunda cu neologismele in aceasta scriere, deja, se pare.
M-am gasit deseori in diferite posturi penibile.
Sau nu neaparat posturi.. situatii. Sau? Situatii din care nu vroiam sa mai plec... dar plecam fie ca vroiam, fie ca nu.
(Fac o paranteza, asadar, paranteza :
valentin oprea: sa iei in considerare chestia asta
valentin oprea: nu prea e ok sa incepi cu ,,salut dobitocilor"
Lintu™.: Meh.. )
valentin oprea: m-am prins ca e asa la....'shto dar..unii prosti
valentin oprea: poate nu se prind
Lintu™.: E la 'shto grav. )
Chiar ii multumesc acestui ipochimen ca-mi da sfaturi si se implica in latura mea profesionala (not) de a scrie pe o pagina. >:D< Hug, omule. :))
Reveniiiiiiind.
Cine nu s-a gasit vreodata visand, si avand cel mai frumos vis?
CINE?!
Nimeni.
Si sa ne fi dorit sa visam panaaaa dimineata?
Si mai mult? Si mai mult? Si tot mai mult? Sa nu iesim din lumea aceasta. O lume a viselor in care noi insine sa putem visa.
Ca apoi sa ne trezim brusc la apelul unei persoane "scoala, ba, putoare."
Dupa o serie de injuraturi, ne cufundam la loc in perna, si ne gandim ce visam. Ne aducem aminte. Injuram si mai tare.. si ne trezim tristi, melancolici, inavuabili..
Sau situatii in care esti dispus sa minti pentru siguranta prietenilor tai fata de parintii acestora.. cand stii ca ei sunt in mare pericol? Ce rost are daca el/ea vor sa se ascunda de parinti?
Ai face orice ca sa-i fie bine, nu-i asa? Dar le-ai spune parintilor daca el te-a rugat din toti "muschii" lui sa nu?
Meh, asa ma gandeam si eu. Greu, isn't it?
Sau situatii in care iti vine sa-ti pocnesti colegul de banca pt ca l-ai ajutat la ceva teste, si ce s-a intamplat? El s-a ales cu o nota incredibila, iar tu ai dat inca o data colaps in ordinea gandurilor tale, dovedindu-ti ca esti un dobitoc indobitocit de infect in mod indobitocibil.. luand o nota de toata rusinea..
Momentan, sunt cam in pana de timp si idei. Probabil ca voi continua aceasta.. prima postare din anul scolar, dar nu acum.
Va multumesc tuturor.
Si ne mai auzim. Sper.
Din nou.
Si inca o data.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
