Visurile raman vise. Si devin obsesii.

Da.
Vis - ce ar putea fi mai frumos ca visul perfect? Atotputernic? Inavuabil, lipsit de defecte? O incarnare a dorintelor ce se imbina cu focul obsesiilor noastre si nu dureaza, in mintea noastra, mai mult de 5 minute. Da. Doar 5 minute. Ati observat cum visam, si apoi ne trezim brusc. E dimineata. Soarele ne strapunge ochii cu razele lui provocand dureri in adancul mintii noastre, noi incercand sa ne aducem aminte ce-am visat, constientizand ca a trecut noaptea si pe durata acesteia mintea noastra nu a proiectat absolut nimic pe gene?
Vis = înlănțuire de imagini, de fenomene psihice și de idei care apar în conștiința omului în timpul somnului.
Dar da. Acest substantiv "Vis" are 2 intelesuri cand e pus la plural.
Vis = subsantivizarea verbului "a visa."
Visuri = aspiratii.

Nu exista om care sa nu aiba vise si aspiratii. Iar obsesia realizarii visurilor devine un vis, devine un truism, o banala obsesie deja iritanta, anodina, precara.
De ce de fiecare data oamenii isi gasesc un hobby de care se ataseaza din ce in ce mai mult. Nu-l mai pot schimba, parca li se imprima pe praful din craniul lor. Un praf combinat cu ganduri poate prea putin genuine (si nu copiate), ganduri fara pic de creativitate, ganduri incapabile de a cauta o salvare, un mod de a petrece altfel timpul, inafara celui de a se produce.. "rutina" unei rutini, iubirea aceluiasi lucru, iubirea proprii obsesii, devenind imunda, deja.

Visurile raman vise. Si devin obsesii.
De ce am ales acest subiect?
Nu stiu. Sunt apostata si prozelita unui cult a spontanietatii.
Am fost inspirata de un prieten, un amic. L-am rugat sa-mi spuna 2 cuvinte. Am primit "Vis si obsesie."
Iar aceste 2, combinate, creeaza placerea unei scrieri anodine, cu o legatura strict puternica, legatura dintre ridicol si sublim.
De la sublim la ridicol.. este un pas infim.
Sa ne gandim. Un ipochimen prezinta idei ce apar in constiinta sa in timpul somnului, cum spune definitia. Dar un altul, pe acelasi subiect, isi tulbura propria vointa cu idei fixe, prestabilite, o imixtiune de ganduri apartinand unui truism, ganduri bazandu-se pe aceleasi idei, pe aceeasi rutina.
Persoanele combina drama cu obsesia.
Si astfel se obtine obsesia de a dramatiza, de a vrea atentie obtinuta abominabil prin iritarea persoanelor, care, cand vad persoana intr-o stare jalnica si presarata cu suferinta pe gene-i, nu-i vor spune sa "se care".

Toti vrem atentie. Dar de ce nu o putem obtine in mod radiant? Fulminant? De ce nu?
Pt ca astia suntem, nu ne putem dovedi noua cine suntem si ce vrem. Nu. Nu ne-am nascut sa fim cine vrem, ci sa fim cine trebuie. Iar daca nu ar trebui sa fim cine trebuie, am fi cine vor altii. Pt ca la asta se rezuma societatea noastra. La stoparea visurilor si implinirea obsesiilor. La imprejmuirea gandurilor semnificative si elaborarea de noi indoctrinari, predispuse la anacronism, la erori, la nesatisfaceri. Si visam.
Iar visatul e tot ce ne ramane de facut. In subsidiar, nu putem arata lumii ce vrem doar prin niste visuri si niste dovezi decrepite. Ne trebuie ganduri sustinute de argumente puternice. Dar gandurile noastre sunt de ceva vreme indoctrinate sa gandim in favoarea "LOR", sa nu ne putem da seama care-i diferenta dintre vise si visuri. Iar mai apoi obsesii.
"Visurile de a demonstra ca obsesiile pot fi doar niste vise."
Ce pacat ca nimeni nu ne-asculta. De ce mi-am dat eu seama de diferenta? Pt ca m-am saturat de ganduri pastulante in mod inoportun si cuvinte aruncate aiurea, oameni fara pic de sens si fapte fara pic de judecata.

Vreau sa visez ca exista si visuri..

Ne mai auzim. Sper.
Din nou.
Si inca o data.