A venit Iarna.. Acopera-mi inima cu uitare.

That's what they all say, he said.
But I swear to myself I'm the only one who told you that..

Si, iata-ma inca o data in anotimpul asta atat de inoportun. Il simt ca pe o emulatie intre propriile-mi sentimente cu el insusi. Ma simt prozelita unui cult de falsificatori de sentimente, asadar, sunt vindicativa, dar nu din rautate. Vreau sa ma elberez de ghearele ce ma tin prinsa intr-o genune ezotera si nu ma lasa sa tip, sa urlu, sa las durerea sa iasa din mine, sa iasa din mine provocandu-mi alta durere ca apoi sa iasa si aceasta!
Da, ma doare, ma doare din ce in ce mai tare cand stau si ma gandesc ce truism trece prin gandurile mele.. Sunt versatila si nu stiu ce vreau..
Sau stiu ce vreau? Cu siguranta stiu ce vreau.. Dar daca ce vreau este imposibil de obtinut? Dar de ce este imposibil de obtinut? Poate pentru ca nu stiu ce vreau? Sau poate pt ca.. sunt prea trista pentru a ma mai gandi la consecinte? Traiesc cu gratitudine fata de persoanele care-mi sunt aproape, traiesc cu mine, traiesc pt mine..
Am avut de curand la scoala o tema "Cine sunt eu?" (Cu alta ocazie, probabil, o voi posta.) si chiar am reusit sa imi pun, in sfarsit, aceasta intrebare, gandindu-ma mai mult sau mai putin la.. tine?
Da.. Cine sunt eu? Eu.. eu sunt eu. Intrebarea mai importanta este "cine esti tu?" sau .. mai bine zis. (nu, nu mai bine, dar mai neconfuz.) Cine sunteti voi?
Voi.. voi sunteti cei (inclusiv tu..) fara de care eu nu as fi eu. Si acum stiu ca v-am aburit de tot.
M-am gasit in pozitii anodine in aceasta perioada, cu toate acestea, m-am simtit si o persoana fara de care tu(voi) nu ati fi schitat un zambet prodigios. Macar atat, nu? Mi s-a zis ca sunt o persoana suficient de amuzanta incat sa nu primesc o tigaie in cap la glume proaste. Si mi-am dat seama ca sunt amuzanta uneori prin glume genuine, alteori prin lucruri legate de starile mele, momente in care eu ma simt alienata de lume, iar altora li se pare amuzant. Dar nu, nu ma supara. Habar NU aveti cat ma bucura ca desi eu sunt suparata, lumea nu sta dupa mine sa ma intrebe ce am, si-i pot face sa zambeasca, sa rada, sa ma ia in brate pt ca le fac ziua mai buna. Este.. cel mai frumos dar. Este.. tot ce un om searbad, anost ca mine isi poate dori. :)
Mi-e dor .. nu stiu de ce mi-e dor. Dar stiu ca imi este. Probabil ca imi este dor de momentele in care stiam cu siguranta de ce imi era dor. Cu toate astea, de e am ajuns aici? De ce am ajuns sa-mi exprim sentimentele pe o pagina de jurnal virtual, cand eu.. nici macar nu sunt in stare sa tin un jurnal? Nu am fost in stare niciodata. De ce? Sunt o persoana mult prea spontana (cel putin asa credeam ca sunt) ca sa-mi pot tine ideile pe o pagina simpla, recitindu-le mereu in acelasi fel, fiecare cuvant fiind mereu scris pe aceeasi pagina, in acelasi loc. Nu, nu ma caracterizeaza.
Dar.. scriind.. imi dau seama ca incep sa ma descarc. :) Ce bine ca probabil nu citeste nimeni.
Da, incep sa ma descarc.. V-am aratat, asadar, si latura mea "artistica" de scriere, nu numai cea simpatica, amuzanta, precum volumele specii de oameni. Mi-au zis diferite persoane ca le trebuie un dictionar ca sa-mi inteleaga arta. Dar ma pot ruga si le pot traduce chiar eu.
Hah, iar am devenit egoista, am divortat de legatura mea profunda cu neologismele in aceasta scriere, deja, se pare.
M-am gasit deseori in diferite posturi penibile.
Sau nu neaparat posturi.. situatii. Sau? Situatii din care nu vroiam sa mai plec... dar plecam fie ca vroiam, fie ca nu.
(Fac o paranteza, asadar, paranteza :
valentin oprea: sa iei in considerare chestia asta
valentin oprea: nu prea e ok sa incepi cu ,,salut dobitocilor"
Lintu™.: Meh.. )
valentin oprea: m-am prins ca e asa la....'shto dar..unii prosti
valentin oprea: poate nu se prind
Lintu™.: E la 'shto grav. )
Chiar ii multumesc acestui ipochimen ca-mi da sfaturi si se implica in latura mea profesionala (not) de a scrie pe o pagina. >:D< Hug, omule. :))

Reveniiiiiiind.
Cine nu s-a gasit vreodata visand, si avand cel mai frumos vis?
CINE?!
Nimeni.
Si sa ne fi dorit sa visam panaaaa dimineata?
Si mai mult? Si mai mult? Si tot mai mult? Sa nu iesim din lumea aceasta. O lume a viselor in care noi insine sa putem visa.

Ca apoi sa ne trezim brusc la apelul unei persoane "scoala, ba, putoare."
Dupa o serie de injuraturi, ne cufundam la loc in perna, si ne gandim ce visam. Ne aducem aminte. Injuram si mai tare.. si ne trezim tristi, melancolici, inavuabili..
Sau situatii in care esti dispus sa minti pentru siguranta prietenilor tai fata de parintii acestora.. cand stii ca ei sunt in mare pericol? Ce rost are daca el/ea vor sa se ascunda de parinti?
Ai face orice ca sa-i fie bine, nu-i asa? Dar le-ai spune parintilor daca el te-a rugat din toti "muschii" lui sa nu?
Meh, asa ma gandeam si eu. Greu, isn't it?

Sau situatii in care iti vine sa-ti pocnesti colegul de banca pt ca l-ai ajutat la ceva teste, si ce s-a intamplat? El s-a ales cu o nota incredibila, iar tu ai dat inca o data colaps in ordinea gandurilor tale, dovedindu-ti ca esti un dobitoc indobitocit de infect in mod indobitocibil.. luand o nota de toata rusinea..

Momentan, sunt cam in pana de timp si idei. Probabil ca voi continua aceasta.. prima postare din anul scolar, dar nu acum.
Va multumesc tuturor.
Si ne mai auzim. Sper.
Din nou.
Si inca o data.