Iubirea este realizarea celor ce nu pot dispretui.

*Nota : Pun aceasta postare in amintirea celor dragi. Mi-e dor de voi, oameni.

Iubirea este realizarea celor ce nu pot dispretui.

Partea I – Comentarea citatului
De multe ori am impresia ca traiesc intr-o lume, intr-o societate absolut mizera, unde oamenii sunt prefacuti, unde nu mai exista acel sentiment neexplicabil, coplesitor, adanc, acel sentiment... viu. Totul se intampla mult prea repede, mult prea vulgar, si stiu ca o mare parte din aceasta generatie, nu e de acord cu mine. Dar nu-mi pasa, de data asta nu-mi pasa. Aud din ce in ce mai des replica „te iubesc”, iar in secunda urmatoare „te urasc, cum ai putut?” De la iubire la ura este un pas imens, in timp ce, de la sublim la ridicol, este un pas infim.
Detest sa vad tanara generatie cu extraordinare mesaje de dragoste. Daca intrebi unb pustan, ce-si tine senzual mana cu prietena lui, ce-i „aia” iubire, va ezita sa dea raspunsul. Pana si un copilas pe care il intrebi „ce inseamna s-o iubesti pe mami?” va sti ce sa raspunda. Nu va fi un raspuns extraordinar, dar inocenta acestuia te va face sa zambesti.
Iubirea-cadere sau inaltare? ... As zice... Amandoua. In primul rand, nu e doar un tip de iubire... Exista iubire intre persoane, iubire de putere, iubire de arta, etc. Iubirea de putere reprezinta cel mai exact Caderea si Inaltarea. Ne inaltam, devenim puternici, si apoi cadem in nestire, devenind nimicuri, devenind UN nimeni. Si iubirea asta-ntre persoane... Putina-i iubire. Mie-mi inspira, mai mult, un sport, un joc de cuvinte : „Si eu te iubesc, draga!”
Sunt un om, o persoana de 24 de ani. Una singura, care nu incearca sa se faca auzita, isi spune doar gandurile.. Consider ca iubirea are suisurile si coborasurile ei, focurile ei, etapele ei.
A te indragosti pare intotdeauna un miracol, pare ceva etern, ca si cum dragostea va dura pe vecie. Noi credem, in mod naiv, ca suntem cumva scutiti de problemele ce au sa urmeze, nefiind ingrijorati ca, (virgula) cu putin ghinion, dragostea se va stinge. Ne nastem imperfecti, primind iubire sacra, de la femeia aceea, careia ii zicem „mama.” Dar mergem prin viata, in speranta gasirii iubirii perfecte si a perfectiunii in sine. O data gasita iubirea, avem impresia ca am gasit SI perfectiunea, ca totul este perfect si ca suntem genuini, scutiti de greseli. Dar nu e asa, gresim, ne certam, ne despartim, iubim iar, iar ne certam, iar ne iubim, coboram, urcam, pana devenim in sfarsiti constienti de greseli. Trist e ca orgoliul nostru ridicol de puternic nu ne lasa sa credem ca noi am putea gresi... Va imaginati ca daca n-ar fi macar 2 persoane intre care sa existe... dragoste, nu cuvantul, nu sportul, nu actiunea, doar... dragoste, pamantul ar fi distrus de mult?!
Imi amintesc si acum ziua in care am inceput sa te apreciez si mai mult. Era o zi urata, iar tu avusesei secvente in care-mi apareai un strain de vreme, si de mine, momente in care ma simteam nenorocita de privirea ta. : (urmeaza, practic, ziua aceea.)

-- Partea a II-a, continuare.

Nu mai era mult, ma grabeam cu pasi repezi spre tine. Ploua. Ploua si ma uda din cap pana-n picioare si aratam ca dracu`. Dar nu-mi pasa cum arat. Stiam ca doar prezenta mea e importanta pentru tine, nu si modul meu oribil de a ma imbraca, sau modul dezgustator de a ma farda. Deja te vad, arati de parca m-ai asteptat in acelasi loc, sub o umbrela rupta, veche, melancolica, o vesnicie, dar stiu ca stai acolo doar de 5 minute. Stai cu spatele, nu ma vezi venind, nu-mi auzi pasii, nu-mi auzi inima cum bate pentru tine. Te intorci brusc si te uiti fix la mine. Parul saten imi este atat de ud, incat picaturi de apa de ploaie curg siroaie. Ma iei in brate si-ti pui umbrela deasupra noastra. Incepi sa-mi mangai parul. Cauti in buznar o batista de hartie cu care imi stergi ploaia de pe buzele-mi carnoase. Te uiti la mine din nou, si, uda cum sunt, ma iei in brate. Ma strangi la pieptul tau uscat si cald. Te ud si pe tine, incepi sa razi, dar eu ma inrosesc toata. Ma iei de mana-mi rece si inghetata si-mi spui ca asa ai vrut tu. Iti pui mana pe obbrajii mei rosii, aspriti de vantul umed al ploii acide ce-mi topeste inima. Imi spui apoi la ureche o mare de cuvinte si ca esti un biet pustan ce a pierdut totul in lupta cu sentimentele, mai putin pe mine. Cat de frumos esti, baiete! Si cat de mult ma faci sa te ador! Dar de ce te cred? De ce te cred cand stiu ca-mi faci atata rau? De ce... De ce te iubesc?!
Ma strangi la pieptul tau, c-o mana si ma saruti pe buze. Ce buze calde ai, si cat esti de frumos, si cum ma faci sa cred ca in bratele tale sunt altcineva. Si, O! Ce buze calde ai. Caldura sarutului tau imi da putere sa continui sa gust din tine, din viata ta, din noi. Incep sa vars lacrimi, dar tu mi le ascunzi in palmele tale si-mi zambesti. Spuneai acum ceva timp ca dragostea e o inclestare a 2 spirite insetate de liniste si frumos. Si atunci, de unde pasiunea asta atat de frumoasa intre trairile noastre?
Mergem apoi intr-un loc cald, o incapere cu lumina slaba. Nu te vad bine, ce faci, unde esti? Te caut cu ochii, confuza, prin camera asta atat de straina. Vii si ma iei de talie. Esti in spatele meu, nu te pot vedea. Imi saruti din spate gatul, cu buzele tale calde. Un fior incepe sa mi se plimbe-n tot corpul. Imi ridic mana tremuranda si incep a te mangaia pe obrajii satinati. De cum te ating iti infingi usor dintii in gatul meu. Dar nu ma doare, nu.. abia acum incep sa te simt, sa-ti simt sangele visiniu fierband pentru mine, sa te simt aproape, iubire.
Dar brusc, nu te mai simt. Ma dezgusti, baiete! De ce am atata nevoie de tine? Ma apropii usor de lumanarea ce arde in liniste pe masa. Ce liniste, atat de liniste. Totul e mort in jurul meu, dar tu unde esti? Din camera asta mare, gasesc un drum spre o incapere mai mica. Lumina unui varf de tigara danseaza prin intuneric. Vin si te strang in brate. Te rasucesti si te eliberezi nervos din bratele mele, apoi iti arunci tigara pe geamul crapat, dar totusi, larg deschis. Esti distrus, ce ai? De ce taci? Ma uit la tine . Ma intorc si plec in camera-n care arde linistit lumanarea. Ma asez si sorb zgomots din paharul meu cu apa rece. Vii langa mine. Ce e? Ce-am mai facut? Imi mangai gatul, parul, si ma saruti de zeci de ori pe buze. Apoi te opresti. Te uiti la mine. Ochii, din imaginea paradisiaca, devin agiatati, plini de emotie, parca. Imi spui pentru prima oara „Te iubesc”, si-mi strangi puternic mana. Ma intinzi pe spate si incepi sa ma saruti. Ma musti de gat de ureche, de buze. Doamne, te ador! Iti plimbi mana calda pe bustul meu aproape dezgolit de bluza-mi ridicata. Te ridici, apoi, usor si ma tragi spre tine. Stau rezemata de pieptul tau si ma simt in siguranta. Zambim reciproc. Cat esti de frumos. Multe vreme tacem. E liniste. Ma ridic usor si iti sarut buzele fierbinti. S-a facut tarziu. Imi zici ca nu vrei sa plec, dar eu insist, trebuie. Zambesti melancolic, imi strigi numele in soapte, sperand ca eu sa nu-l aud. Tu stai in prag, eu ma indepartez. In final, ramai in spate. Cu gandurile pline, in lift, zambesc privind oglinda murdarita de amprente. Lifrul era vechi, mancat de vreme, cu o lumina slaba, si cifreleke etajelor razuite de timp. Si astfel, ajung unde sunt azi, iubindu-te, recunoscandu-mi de fiecare data vina, coborandu-ma, inaltandu-ma dupa sentimente. Si da, baiete. Sunt constienta de asta.. Te iubesc, nu cuvantul, nu sportul, nu jocul de cuvinte, nu actiunea.. Pur si simplu, te iubesc, in ciuda diferitelor stari, coborasurilor si urcusurilor dintre noi.
Iubire- cadere sau inaltare? As zice... amandoua, dar poate fi doar una, cand le iei pe amandoua ca atare.
Si, Doamne! Ce buze calde aveai..